@momondo #owtravelers #admomondo Vara așteaptă după colț așa că dacă nu v-ați stabilit deja destinația pentru vacanța de vară cel mai probabil ați început să vă gândiți la o posibilă destinație.Mie de obicei îmi place să aleg o destinație pentru vacanța de vară în care voi putea atât să stau la plajă cât și să […]

Nu știu dacă ați aflat deja dar dacă nu, vă spun eu acum. Începând de anul trecut se întâmplă un lucru tare frumos în România. Este vorba despre proiectul Cronicari Digitali, un proiect foarte mișto, născut din pasiunea unor oameni pentru patrimoniul nostru cultural. Din combinația între Institutul Național al Patrimoniului (ca instituție parteneră), o […]

Acum că am terminat cu treburile administrative în ceea ce privește Petra, în articolul anterior, să vedem ce ar trebui să bifăm odată ajunși în Petra. Cele mai importante monumente în Petra sunt: Trezoreria (Al Khazna), Mănăstirea (Ad Deir), Siq-ul, Mormintele Regale, Marele Templu, Teatrul, Locul Sacrificării, biserica. Mai sunt destule altele, nici eu nu […]

Sunt convinsă că majoritatea celor care decid să viziteze Iordania au ca prim obiectiv aici Petra. Așa a fost bineînțeles și în cazul meu. Petra a fost a doua din cele 7 minuni ale lumii noi adăugată pe lista mea (ceea ce înseamnă ca mi-au mai ramas doar 5 :D). Așa cum spuneam în primul […]

Am revenit din călătoria în Iordania așa că a venit momentul să împărtășesc și cu voi această minunată experiență. Mă așteptam să îmi placă Iordania dar nu m-am așteptat să iubesc această țară. Iordania este o țară frumoasă ce oferă foarte multe obiective turiștilor. Cel mai probabil când vă gândiți la Iordania, vă gândiți la […]

După ce în articolul precedent v-am dat să spunem câteva Tips&Tricks despre Maroc a venit și timpul să intru în detalii și să vă spun mai mult despre ce puteți să faceți și sa vedeți aici. Nu pot începe altfel decât cu Marrakech, unul dintre cele mai renumite centre turistice din nordul Africii. În primul […]

Acum mai bine de un an și jumătate mă pregăteam pentru una dintre cele mai frumoase experiențe ale mele, o călătorie pe care mi-o doream de mai bine de 10 ani dar pe care din diverse motive am tot amânat-o, călătoria în Maroc. În ultimii ani Maroc-ul a devenit o destinație foarte populară pe care […]

La Spezia este un oraș situat pe Coasta Ligurică, în golful cu același nume, între Genova și Pisa, foarte aproape de parcul național Cinque Terre. Nu este mai deloc faimos și este de obicei văzut în tranzit sau ca și baza de cazare pentru a vizita Cinque Terre. Nu voi spune că La Spezia este un […]

Faceți măcar un traseu pe jos, necesită puțin efort însă peisajele de sus sunt cu adevărat spectaculoase. Dacă vreți să alegeți numai unul preferați-le pe cele din capăt și anume: traseul dintre Riomaggiore și Manarola sau cel între Vernazza și Monterosso (acesta este cel mai dificil dintre ele), în funcție și de cum le găsiți […]